Societatea românească este bolnavă. De la Eminescu, la Noica, teoria şi realitatea şi-au dat mîna pentru a solidifica această certitudine. Un politician, cu naturelul simţitor, atrăgea atenţia, deunăzi, că nici clasa noastră de mijloc nu se simte prea bine. Tema merită o privire mai atentă, nu atît din raţiuni politice, ci pentru că are potenţialul de a lumina căile pe care rătăcim, în drum spre un alt eşec istoric, către care suntem atraşi ca de un magnet invizibil al destinului nostru colectiv.
Paradigma "clasei de mijloc", în societăţile moderne, are o ilustrare literară de excepţie în piesa lui Ostrovski: destinul Larisei; unul al rupturii, al sfîşierii, al tragicei pendulări între două lumi de care eroina este şi se simte străină, în egală măsură. De o parte, promisiunea fericii, fie inaccesibilă, fie o simplă iluzie; de cealaltă, o rea şi inexorabilă certitudine a eşecului, a brutalei pierderi de sine. Viaţa şi legile ei aspre nu îngăduie prea mult loc pentru "calea de mijloc"!
Clasa de mijloc este o "invenţie" a modernităţii. Una nu doar utilă, ci şi necesară. Ea păstrează cheia unui echilibru al structurilor sociale, mereu fragil şi instabil, în absenţa căruia tinde să se impună inexorabila dualitate: Lumea de sus şi Lumea de jos; "The Haves and The Have Nots", bogaţi şi săraci etc. Vestea, oarecum liniştitoare pentru noi, este că nu doar pe aici, pe meleagurile acestea încărcate de experimente, expediente şi experienţe istorice rău, ori incomplet consumate, clasa de mijloc este supusă destrămării, ci peste tot în societăţile dezvoltate ale post-modernităţii. Iar dintre ele, cea americană rămîne emblematică, pentru că nu doar mitul american, ci însăşi structura şi performanţa acestei societăţi sunt construite pe succesul "clasei de mijloc". Am să dau doar două repere pentru interesul temei: unul este modelul lui G. Lenski, cu dezvoltările ulterioa
