Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Munca puţină salvează Planeta

Publicat in Ziua Veche, marți 5 februarie 2013 ·

Munca puţină salvează Planeta. Un nou studiu a arătat că scăderea duratei de lucru cu câteva ore poate încetini încălzirea globală, relatează marţi USNews.

Potrivit studiului făcut public luni de Centrul pentru cercetări şi politici economice, un centru de reflecţie liberal cu sediul la Washington, trecerea la un program de lucru mai ‘european’, ce presupune ore de lucru mai puţine şi mai mult timp de vacanţă, ar putea reduce la jumătate creşterea temperaturii pe plan global aşteptată până în anul 2100. Studiul a pornit de la o altă analiză realizată în 2012 care a constatat că un program de lucru mai scurt poate fi asociat cu o scădere a emisiilor de dioxid de carbon.

Autorul studiului, economistul David Rosnick, a explicat că această corelaţie poate fi atribuită faptului că în numeroase întreprinderi consumul de energie este foarte mare, transmite Agerpres.

Acesta a sugerat totodată că ţările în curs de dezvoltare, ale căror economii cresc, au două opţiuni – de a adopta programul de lucru ‘european’ ori pe cel ‘american’, cu 40 de ore de muncă pe săptămână şi vacanţe mai scurte.

‘Dacă lumea ar fi să urmeze un model de lucru mai curând european, ne-am putea aştepta la ore de lucru mai puţine, producţie mai mică şi emisii de gaze cu efect de seră mai mici’, a afirmat Rosnick.

După estimările economistului american, apropierea de sistemul european ar însemna practic a ceda până la un sfert din venituri pentru a dispune în schimb de mai mult timp liber. În cifre, potrivit calculelor sale, pentru a împiedica o creştere a temperaturilor cu până la 1,3 grade Celsius, americanii ar trebui să înceapă să muncească în fiecare an cu circa 0,5% mai puţin, pornind de la o scădere totală cu 10 ore a programului de lucru în 2013. ‘Putem îndeplini un volum similar de muncă prin creşterea productivităţii şi dezvoltarea tehnologiilor’, consideră el. @N_P

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum 56 minute
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

MAE avertizează românii să evite zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul „Marșului Global către Gaza”

Adevarul acum 16 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români vineri, 13 iunie, să evite deplasările în zona de nord a Peninsulei Sinai din Egipt, având în vedere că „Marșul Global către Gaza” este în desfășurare.

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum o ora
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 5 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 5 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Specialiştii în securitate cibernetică AVERTIZEAZĂ cu privire la un mesaj devenit viral pe WhatsApp. Ce reprezintă și ce face „Seismic Waves Card”

Gandul acum 3 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, vineri, că mesajul viral ”Seismic Waves Card” distribuit pe WhatsApp este o alarmă falsă. „Un mesaj care circulă pe WhatsApp susţine în mod eronat că deschiderea unui fişier denumit

„Zeul Internetului”, proprietarul unui site care a VIOLAT intimitatea a mii de femei, audiat în calitate de martor de polițiștii din Constanța

Gandul acum 4 ore
Daniel, cunoscut ca „Zeul Internetului”, a administrat din 2016 un forum și un blog pe care erau publicate mii mii de imagini cu femei fotografiate în ipostaze indecente, fără acordul lor. Multe persoane vătămate și martori au fost la audieri. Admin

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°