Moldovenii asociază termenul „corupţie” cel mai mult cu liderul PCRM, Vladimir Voronin, şi cu prim-vicepreşedintele Parlamentului, democratul Vlad Plahotniuc – potrivit unui sondaj de opinie realizat de către Centrul de Cercetare Sociologică din Moldova şi Institutul Dezvoltării Economice şi al Politicilor Europene.
Potrivit cercetării, 22% din respondeţi au răspuns că asociază termenul „corupţie“ cu persoana lui Vladimir Voronin şi tot atâţia cu cea a lui Vlad Plahotniuc, anunţă Info-Prim Neo. 14% dintre respondenţi l-au numit pe premierul liberal-democrat Vlad Filat, iar 5% – pe preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
Întrebarea a fost deschisă, iar printre demnitarii asociaţi cu termenul „corupţie“ mai sunt liderul democrat, Marian Lupu (4%), preşedintele PSRM, Igor Dodon (3%) şi fostul lider al PPCD, Iurie Roşca (1%). 29% dintre respondenţi au numit alte persoane.
Sondajul a fost realizat în perioada 10-24 ianuarie pe un eşantion reprezentativ de 1.100 persoane. Eroare tolerată este de ± 3 % la o probabilitate de garantare a rezultatelor de 95%.