Ieri, a avut loc avanpremiera, iar astăzi, începând cu ora 11.00, va avea loc premiera spectacolului pentru copii, AVENTURILE PEŞTIŞORULUI AZURIU, în regia lui Dan Ţopa.
Înaintea spectacolului de ieri a fost susţinută şi o conferinţă de presă de către purtătorul de cuvânt al Teatrului Municipal Târgovişte, Marta Bănescu, alături de regizor.
“În primul rând mă bucur că ne revedem, mă bucur foarte tare că m-am reîntâlnit cu trupa Tetrului Municipal – secţia de copii, a declarat Dan Ţopa. Proiectul pe care l-am propus teatrului era o dorinţă a mea mai veche, un spectacol altfel. Copiii se vor întâlni cu multe personaje, toate sunt acvatice, cu toţii suntem “sub apă” în spectacol şi chiar de la intrare copiii vor primi un fluturaş cu un desen – un peşte fluorescent.
Spectacolul este special pentru că vom descoperi camera neagră unde toate păpuşile sunt fluorescente, sunt vii. Povestea a pornit de la o prietenă educatoare. Este o poveste foarte simplă, ca şi Pinnochio, de altfel, despre ceea ce înseamnă să nu-ţi asculţi părinţii, să nu te duci la şcoală. Cam aşa se întâmplă şi aici. Peştişorul nostru, în prima zi de şcoală, este furat de prietenele lui – meduzele şi dus în câmpia de corali. Acolo se întâlneşte cu bătrânul Sparck – rechinul, cu Poc -peştele ciocan, cu Dolfy -delfinul, peştele neon, căluţii de mare. Mai mult decât atât, acest spectacol este un spectacol lecţie, pentru că aflăm cu toţii câte oceane sunt pe pământ, câte mări avem, ce sunt mările şi ce sunt oceanele, ce înseamnă un abis, ce este un delfin, de ce cresc peştii mari etc. Tot în poveste o să aflăm că există 230.000 de specii de peşti. Mi-a plăcut foarte tare această povestioară pentru că stârneşte interesul copilului de a merge acasă şi de a se documenta. În acest spectacol vom crea un adevărat univers marin, personaje interesante, cu un puternic impact atât asupra copiilor, cât