În orice ţară democratică şi civilizată există presă de Opoziţie, de obicei mai dezvoltată, şi presă obedientă Puterii, mai slabă. La noi, fiind o confuzie abil întreţinută între Putere şi Opoziţie, e invers.
România nu este singura ţară din UE în care sunt campanii de presă mai curate ori mai murdare, dar totuşi campanii. Unele deosebit de „rodnice” au avut şi au loc chiar în Occidentul hiperdezvoltat: în celebra Franţă pe care ne-o luăm mereu de model, Dominique Strauss-Kahn a fost scos din cursa pentru prezidenţiale la fel cum este aproape linşat mediatic fostul preşedinte François Sarkozy. În Italia, arhicunoscutul Berlusconi, în Ungaria, Viktor Orban, iar galeria poate continua mult şi bine. De aşa ceva a avut parte până şi nu mai puţin celebrul actor, Gérard Depardieu, când şi-a manifestat intenţia de a deveni cetăţean al Rusiei lui Putin. Ca şi tenismenul nostru, Ilie Năstase.
De ce România?
Înainte de a trage de urechi presa din România, nu era rău dacă EurActiv (European Union Information Website) şi alte surse încă nedivulgate ale informaţiilor din raport priveau în democraţiile apusene şi le puneau la punct pentru campaniile de mai sus şi altele. Vă asigur că o astfel de punere la punct ar fi ras-o din prim-planul mediatic, iar CE ar fi trecut printr-o furtună ale cărei consecinţe ar fi fost greu de anticipat.
Raportul UE însă trage de urechi presa din România fiindcă ştie că reacţia jurnaliştilor nu va fi sau va fi palidă, înăbuşită apoi în tăcere şi băşcălie de către corul de miştocari de serviciu. Deja ne-am obişnuit cu aşa ceva. De, presă demnă de locul al 42-lea, într-o companie „selectă”, după Papua Noua Guinee, dar înainte de Niger.
Şi acum, la subiect
Da. Fără înconjur, au fost campanii de presă împotriva unor judecători CCR, CSM, a unor doamne şi domni din fruntea ANI, CNA, CNSAS, a
