Proiectul de buget al judeţului Sibiu prevede anul acesta o creştere cu 40% a sumelor destinate investiţiilor comparativ cu cheltuielile prevăzute anul trecut. Potrivit preşedintelui CJ Sibiu, structura bugetului este definitivată în proporţie de aproximativ 90% şi va fi făcută publică după aprobarea bugetului naţional.
"Priorităţile sunt acoperite şi financiar. Pot să spun că 80-90 la sută din proiectul de buget este definitivat, aşteptăm aceste cifre.Din estimările actuale cam 40% va fi creşterea de fonduri alocată secţiunii de dezvoltare, de investiţii. Deci, 40% cresc banii spre dezvoltare. Spre deosebire de cheltuielile de funcţionare, unde creşterea este de aproximativ 5%. Rămâne să facem corecţiile după transmiterea şi corecţia sumelor care vin din altă finanţare şi unul din cele 20 de proiecte prioritare este legat de sănătate", a declarat marţi, 5 februarie, preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea.
Şeful administraţiei judeţene spune că va ieşi public cu primele prezentări ale bugetului după prezentarea bugetului de stat şi după ce se va transmite structura judeţeană a Ministerului de Finanţe, respectiv cota estimată din venituri care va fi repartizată Consiliului Judeţean.
Potrivit proiectului de buget pe anul 2013, judetul Sibiu se situează în coada clasamentului în ceea ce priveste sumele primite de la Centru. Din sumele defalcate din TVA pentru drumuri judetene Sibiu este pe locu 29 din 41 cu suma de 7,376 milioane de lei. Deasemena, sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale sunt de numai 26,169 milioane lei pentru judetul Sibiu.