Aflaţi sub comanda tehnicianului Marcel Ploaie, jucătorii grupării Sportul Vişina au susţinut, în prima săptămână de la reunire, câte două antrenamente pe zi. Lotul formaţiei din eşalonul al treilea va beneficia de o mini vacanţă înaintea plecării în cantonamentul de la Sinaia. Jucătorii vor susţine ultimul antrenament joi dimineaţă, urmând ca până luni, când este programată deplasarea la munte, să aibă liber.
Program de pregătire cu două antrenamente pe zi. De asta au avut parte jucătorii grupării Sportul Vişina în prima săptămână de la reunire. Echipa pregătită de Marcel Ploaie va beneficia de trei zile libere înainte de plecarea în stagiul pregătirii centralizate din staţiunea montană de pe Valea Prahovei, Sinaia.
„Pregătirea decurge foarte bine, am făcut câte două antrenamente pe zi, jucătorii sunt în cantonament aici la Vişina, iar joi după antrenament toată lumea merge acasă până luni, când plecăm la Sinaia. Daniel Mihai nu a putut să se prezinte la antrenamente, a făcut un tomograf, are o răceală foarte puternică, sperăm ca zilele acestea să poată efectua vizita medicală. Va merge în cantonament doar dacă se va simţi mai bine, nu are rost să facă deplasarea dacă nu se va putea pregăti. Noi sperăm să putem conta pe el, altfel ar fi o pierdere pentru noi”, a declarat directorul sportiv al celor de la Sportul Vişina, Adrian Rafailă.
Marius Gruia va efectua deplasarea în cantonament
Singurul jucător nou sosit în tabăra formaţiei pregătite de Marcel Ploaie, mijlocaşul Marius Gruia, va efectua deplasarea în cantonament cu lotul grupării Sportul. Tânărul se află în probe, o decizie în privinţa acestuia urmând a fi luată după cantonament.
„Marius Gruia va merge cu noi în cantonament să vedem cum se pregăteşte, după aceea ne vom pronunţa. El a mai fost pe la noi, este din zonă, a jucat la Gloria Vişina, problema este