Guvernul a găsit soluţia pentru a opri scumpirea pâinii, practic inevitabilă după creşterea TVA la grâne: va aloca brutăriilor 27.000 de tone de grâu din rezerva de stat.
De la începutul acestui an preţul grâului a crescut cu aproape 20% şi a ajuns la circa 4.200 de lei pentru o tonă. Aceeaşi situaţie se atestă şi la făina de grâu de calitate superioară, care s-a scumpit de la 5.000 de lei la aproximativ 6.000 de lei pentru o tonă. Cu toate acestea, oferta de cereale şi făină pe piaţa internă era una practic inexistentă.
Ieri, pe site-urile specializate din Moldova era doar o ofertă de grâu de producţie autohtonă, dar şi aceea neatractivă, pentru că era vorba de o cantitate foarte mică. La fel şi în cazul făinii exista doar o ofertă de 15 saci.
Exportul, mai atractiv
Un studiu realizat de specialiştii de la AGROinform explică scumpirea prin faptul că producătorii de cereale, în special cei plătitori de TVA, pretind preţuri mai mari ca urmare a majorării de la 1 ianuarie 2013 a cotei acestui impozit de la 8% la 20%.
„Într-adevăr, o parte din producători au introdus în preţul de vânzare a produselor agricole şi majorarea de 12 puncte procentuale a cotei TVA. Totodată, la scumpire a contribuit şi creşterea preţurilor pe pieţele externe. De exemplu, în prezent la bursele regionale o tonă de grâu a ajuns la circa 340 de dolari. La un astfel de preţ şi ţinând cont de faptul că pot beneficia de returnarea TVA, pentru companiile moldoveneşti a devenit atractiv exportul de grâu“, a declarat Alexandru Sliusari, preşedintele Uniunii Asociaţiei Producătorilor Agricoli Uniagroprotect.
Unul dintre efectele acestor majorări de costuri ar putea fi scumpirea pâinii.
Victor Cojocaru, directorul fabricii Franzeluţa, dă asigurări că, în pofida preţurilor mai mari la materia primă, pâinea nu se va scumpi. „De la producerea pâinii întreprinderea a