Crin Antonescu a anunţat, marţi seară, care sunt principiile după care va fi modificată Constituţia.
Este vorba de o clarificare a atribuţiilor preşedintelui, Guvernului şi Parlamentului în Legea Fundamentală, dar şi despre împărţirea pe regiuni administrative a României.
Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui PNL:
-Vrem să dăm o Constituţie pentru toţi românii, pentru toată societatea românească, pentru toată viaţa politică românească de astăzi şi mai ales de mâine şi de aceea dezbaterea despre modificarea Constituţiei va fi una largă, cu toate mediile interesate de acest lucru şi competente în această zonă, şi fără îndoială va fi o dezbatare corectă şi democratică.
-Vedem Constituţia nu doar, aşa cum s-a întâmplat în trecut, prin prisma forţei, suveranităţii şi intereselor statului, vedem Constituţia prin prisma drepturilor, intereselor şi libertăţilor cetăţeanului.
-Tot ce putem face azi în a întări acolo unde e nevoie drepturile, libertăţile fundamentale legate de persoană, de proprietate, o vom face.
-Avem o experienţă specială şi nu dorim să facem altceva decât ceea ce am reclamat şi unii şi alţii în toţi aceşti ani.
- Spunea premierul că nu mai vrea preşedinte jucător, ci preşedinte arbitru. Asta i-am cerut toţi actualului preşedinte şi acesta era şi spiritul în care actuala Consituţie a fost gândită.
-Preşedintele nu trebuie şi nu are de ce să mai interfereze în zona executivului sau a legislativului.
-Preşedintele se comportă ca autoritate care constată şi nu interpretează sau modifică rezultatul alegerilor, fiind constrâns printr-un articol special să desemneze un premier nu după libera sa voinţă, ci după voinţa exprimată de alegători, să desemneze premier persoana propusă de partidul, coaliţia sau actorul electoral care a câştigat cele mai mul