„Oraşul... În oraş, casa... În casă, biblioteca... În bibliotecă, o carte ideală – Don Quijote – o carte efect de perspectivă prin excelenţă, aşa cum o caracterizează Jose Ortega y Gasset.”

Am reprodus, întocmai, invitaţia pe care medicul-scriitor Mihai Mateiciuc o face cititorilor săi la început de lectură a cărţii sale „Cealaltă vreme a vieţii lui Don Quijote”, apărută la Editura Little Lamb, 2011, Suceava.

Autorul ne introduce de la bun început în culisele vicistitudinilor şi graţioaselor momente de comedie umană donquijotească, demonstrând apoi, pagină după pagină, că deţine ştiinţa obţinerii unui asemenea mult râvnit „efect de perspectivă”.

O necesitate pur estetică impune începutului eseului său o formă de ermetism care, de regulă, apare în spaţiul romanesc, astfel încât să se adeverească spusa invocatului Ortega y Gasset care afirmă: „Simbolistica lui Don Quijote nu se află în interiorul său, ci este constituită de noi, atunci când medităm asupra lecturii cărţii”.

Deci, luând noi aminte asupra lecturii cărţii, putem afirma că în loc să definească personajul sau sentimentul, Mihai Mateiciuc preferă să evoce, pentru ca prezenţa scriiturii cu privire la genul „realist” prin excelenţă – care-i romanul în sine, adică – să-l facă incompatibil cu realităţile exterioare şi extemporanee unui timp real. Stilul autorului e unul divagant – aşa cum se manifestă el şi-n celelalte cărţi de beletristică publicate până acum – adică e unul aparte, licenţios pe alocuri, seducător şi cursiv, din inimi în inimi de cititori, desigur, ca o binecuvântare lectural răsfrântă asupra capodoperei cervanteşti care a fascinat şi continuă să fascineze umanitatea.

Cealaltă vreme a vieţii lui Don Quijote e, dacă admiteţi impresia noastră, o sinteză a exegezelor filosofico-teologice despre Don Quijote, îmbinată cu viziuni de interpretare proprii autorului, de