Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2013 - anul în care pieţele au fost anesteziate împotriva fricii, dar în care noi suntem, ca de obicei, dezorientaţi

Publicat in Ziarul Financiar, marți 5 februarie 2013 ·

Băncile centrale şi politicienii din America, Asia şi Europa par să-şi fi făcut datoria. Frica a dispărut de pe pieţe. Banii se îndreaptă masiv către fondurile care vor face plasamente în equity în 2013 şi anii următori. Luna ianuarie a fost luna recordurilor pe burse; ianuarie 2013 fiind a douăsprezecea cea mai bună lună din 1950 până azi; indicele Standard&Poors a crescut de la începutul anului cu 5%. Precedentele istorice arată că, din 1950 cu o singură excepţie, în anii în care piaţa a crescut în ianuarie cu peste 4% şi în restul anului s-au înregistrat creşteri - cel mai adesea de două cifre. Deşi există şi explicaţii logice pentru astfel de corelaţii, nu există garanţia că istoria se va repeta.

La noi dispariţia fricii se traduce ,ca de obicei, în dezorientare la nivelul decidenţilor economici. Nimănui nu-i este clar dacă trebuie să aibă curaj şi mai ales cât curaj să aibă. Unde mai trebuie aplicate măsuri de austeritate şi cum trebuie stimu­lată creşterea? - este dilema guvernării eco­nomice în 2013.

Pe partea austerităţii / măsurilor struc­tu­rale: Primele 100 de zile, în care se pot lua mă­surile dure dar necesare în orice gu­ver­nare, trec repede. Măsurile luate până acum s-au oprit pe undeva pe la creşterea impo­zitelor locale şi nu vizează decât în mică mă­sură problemele legate de pier­de­ri­le com­paniilor de stat. Insolvenţa la Hidro­electrica a fost un precedent bun, care a dat semnalul că problema e abordată se­rios. Acum însă ne am încurcat într-o îm­părţire a minis­te­re­lor care face neclare atribuţiile şi res­pon­sa­bilităţile, iar angajările de mana­geri pro­fe­sio­nişti eşuează în angajarea de clienţi poli­tici (în unele cazuri cu avizul unor firme de resurse umane bine plătite).

Pe partea stimulării creşterii, întrebarea nerostită este: "Până unde poţi înfrunta FMI- ul şi în ce măsură îţi poţi asuma riscul politi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 4 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 3 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 11 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 10 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 11 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 7 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 4 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Vremea

București
acum

24°
joi

22°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°