Când spui covoare tradiţionale, spui Botiza şi Victoria Berbecaru. Una dintre cele mai desăvârşite ţesătoare maramureşene a reuşit să ducă tehnica străveche peste tot în lume. Şi, mai mult, s-o păstreze şi s-o transmită în formă nealterată tinerei generaţii.
Peste patru decenii de artă şi tradiţie şi covoare expuse peste tot în lume. Victoria Berbecaru a devenit un brand al Maramureşului şi al comunei Botiza. Deşi e născută în judeţul Bistriţa Năsăud, localitatea Ciceu Mihăileşti, Victoria Berbecaru e „botizancă”100%. Simte tradiţiile, energia şi spiritul locului. Aici, în „ţara tradiţiilor şi a covoarelor vopsite”, a devenit o adevărată fiică a satului. Numele ei e astăzi sinonim cu arta ţesătoriei şi vopsitoriei autentice.
În Botiza, ţesutul cergilor şi cele două „maşini de spălat” a satului-vâltori, există de când lumea. La început, oamenii ţeseau din fire de iarbă, apoi papură, apoi lână. Deşi toate gospodinele din sat ţes covoare, ca Victoria Berbecaru nu e niciuna. A expus covoare tradiţionale peste tot în lume, de la Paris la Oxford, Hamburg, Berlin, Viena şi Strasbourg. Şi, mai mult, nu-i învaţă doar pe tinerii din comună tehnica străbună, ci şi pe turişti. Pensiunea ei a devenit o adevărată „şcoală de făcut covoare”. Deşi, să faci un covor nu e chiar uşor. Înseamnă timp, cam o săptămână bună de muncă, artă şi creativitate. Şi vopsirea lor se face tot natural, folosind flori şi frunze: din ghiocel se obţine culoarea galben si crem, din coajă de frasin se obţine brun-roşcat, dropşorul şi coaja de nuca fac oliv-ul, iar din ghiocel, fixat cu piatră vânătă, se obţine verde.
Victoria Berbecaru s-a născut în 1944 în Ciceu-Mihaileşti, Bistriţa-Năsăud. Trăieşte în Botiza, Maramureş. În 1973 a absolvit Facultatea de Psihologie la Iaşi, însă la un an de la încheierea studiilor s-a întors la Botiza, unde a descoperit tra