Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REFERENDUM pentru Constituţie, în toamnă. Ponta l-ar vrea pe Antonescu şef al comisiei de revizuire

Publicat in Ora de Timis, marți 5 februarie 2013 ·

Crin Antonescu şi Victor Ponta Foto: Mediafax

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, marţi, că referendumul pentru modificarea Constituţiei ar putea avea loc în septembrie sau octombrie. Pentru funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare de revizuire, Ponta îl susţine pe liderul PNL, Crin Antonescu.

“Din punctul meu de vedere ar fi foarte bine ca domnul Antonescu să conducă el comisia de revizuire”, a declarat Victor Ponta.

El a amintit că această comisie a fost înfiinţată de către Parlament în timpul legislaturii trecute şi că este nevoie de selectarea unei noi componenţe. “Preşedinţia va reveni, bineîneţeles, USL, iar din partea USL este cel mai bine dacă ar fi condusă de Crin Antonescu”, a apreciat premierul.

El a precizat că plebiscitul pentru validarea Constituţiei ar putea avea loc în septembrie sau octombrie. “Nu avem tensiuni politice în acest an, iar 2013 este exact momentul în care putem face o modificare de substanţă a sistemului politic în care să nu mai avem crize, suspendări”, a spus Ponta.

Prim-ministrul a arătat că sprijină ideea unui preşedinte ales prin vot direct, dar cu atribuţii clarificate. “Ideea mea şi a PSD este că trebuie să avem un preşedinte ales în mod direct şi cu o republică precum cele din Portugalia, Polonia, Austria sau Irlanda, în care să avem un preşedinte-arbitru, după 10 ani în care am avut un preşedinte-jucător”, a declarat social-democratul adăugând că este nevoie să fie clarificate şi condiţiile în care este numit prim-ministrul.

Citeste mai mult pe RTV.NET Crin Antonescu şi Victor Ponta Foto: Mediafax

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, marţi, că referendumul pentru modificarea Constituţiei ar putea avea loc în septembrie sau octombrie. Pentru funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare de revizuire, Ponta îl susţine pe liderul PNL, Crin Antonescu.

“Din punctul meu de

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum o ora
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°