Aflăm de curând că peste 16000 de bucureşteni au fost muşcaţi anul trecut de maidanezi,* dintre care 3000 sunt copii! Iar numărul celor muşcaţi e mereu ȋn creştere! Cu toate că adăposturile nu sunt atât de scumpe iar bugetul Capitalei e foarte mare, banii se duc doar pe pasaje, stadioane, borduri, garduri ȋn jurul Dâmboviţei, panseluţe etc. Pentru siguranţa bucureştenilor Oprescu nu mai găseşte fonduri… De la bun ȋnceput trebuie spus că nu pledez aici pentru eutanasierea maidanezilor, ci pentru ȋnchiderea lor ȋn adăposturi. La fel cum trebuie spus că oamenii care chinuiesc şi/sau ucid animale fără motiv comit astfel nişte fapte abominabile. Trebuie precizat de asemenea că nu toţi maidanezii sunt periculoşi, ci doar unii dintre ei. Problema eutanasierii a fost de altfel ȋntotdeauna o problemă falsă, care nu a avut alt efect decât radicalizarea ambelor tabere ȋn societate. O tabără care vroia să scape de maidanezi cu orice mijloace, inclusiv – sau mai ales – eliminându-i, o altă tabără care se opunea eutanasierii, dorind uneori cu orice preţ libertatea maidanezilor. Unii dintre ei mergeau chiar atât de departe ȋncât să proclame superioritatea câinelui ȋn faţa omului.

Ipocrizia ONG-urilor pentru protecţia animalelor este şi ea scandaloasă: apără cu ȋndârjire drepturile maidanezilor de a se chinui ȋn „libertate,” ȋn foame şi ȋn frig, dar nu apără drepturile oamenilor de a nu fi muşcaţi şi sau terorizaţi de câini. ONG-uri precum „Cuţu-Cuţu” (las la o parte denumirea hilară şi nefericită) sunt ȋn fapt interesate mai degrabă de fondurile pe care le pot primi cât timp există o problemă a câinilor fără stăpân. Vă amintiţi probabil de monumentala lor gafă, Câinii nu sunt evrei ca să fie duşi la Auschwitz [sic!] sau de celebra lor declaraţie ȋntotdeauna este vina oamenilor. Întotdeauna. Şi când muşcă un câine e vina omului. Aici sunt de acord: până la urmă e vina omu