Cu Ungaria, fără spectatori
Comisia de Apel a FIFA a respins recursul făcut de Federaţia Ungară de Fotbal (MLSZ) şi a menţinut decizia Comisiei de Disciplină, care sancţionase Ungaria cu disputarea fără spectatori a meciului cu România, din preliminariile CM-2014. Federaţia de la Budapesta a anunţat că va apela şi la ultima cale de recurs, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Comisia de Disciplină a FIFA a decis să sancţioneze federaţia ungară, după manifestările de rasism şi antisemitism de la meciul amical cu Israel din august 2012, astfel că partida Ungaria - România, din preliminariile CM-2014, programată în martie, se va juca fără spectatori. De asemenea, federaţia de la Budapesta a fost amendată cu 40.000 de franci elveţieni. Meciul Ungaria - România este programat la 22 martie.
Liga lui Mitică e curată
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că Liga I nu este implicată în scandalul meciurilor trucate care fac în această perioadă obiectul unei anchete a Europol. Dragomir susţine că are această informaţie de la ofiţerul de integritate al FRF, Ioan Hurdubaie. „Eu zic că sunt jumătate din ţările lumii implicate, mai puţin România. Ne-a zis generalul Hurdubaie. L-am întrebat personal dacă e ceva la Liga noastră. Mi-a spus că la Liga I nici n-a fost şi nici nu este", a spus Dumitru Dragomir. El a adăugat că dacă suspiciunile Europol se vor dovedi adevărate, atunci vinovaţii trebuie să plătească. „Este un scandal, iar vinovaţii trebuie să se ducă la puşcărie. Eu de ani de zile spun că dacă vrem să rezistăm la federaţie şi la Ligă, la trei lucruri să nu ne băgăm: la arbitri, la comisiile jurisdicţionale şi la pariuri. Restul sunt poveşti. Ca să nu te duci la puşcărie trebuie să eviţi astea trei lucruri. Pentru vot democratic sau altceva nu te bagă nimeni la puşcărie", a precizat preşedin