Gillian Taylforth, vedetă Big Brither, care a jucat şi în serialul EastEndeers, în vârstă de 57 de ani, a ajuns pe coperta revistei Closer, pentru a uimi lumea cu aspectul ei tânăr şi sexy.
Gillian Taylforth a pozat în bikini, într-o serie de fotografii sexy. Şi pe coperta revistei apare astfel, întinsă însă pe o canapea, într-o poziţie extrem de ispititoare. "M-a şocat şi pe mine când am aflat că oamenii spun că sunt sexy", a mărturisit Gillian revistei Closer citată de The Sun.
Ea a spus că atunci când va îmbătrâni de-a binelea, va avea amintiri frumoase despre ea şi trupul ei şi tocmai de aceea a şi acceptat provocarea de a poza sexy. Gillian a mai mărturisit că nu prea ştie să primească laude şi complimente. acestea o "încurcă" foarte mult şi se simte chiar jenată, ea fiind mai băieţoasă de fel şi umblând mereu în blugi şi tricouri.
Silueta şi forma ei fizică le datorează unui regim foarte sănătos de viaţă, din care nu a lipsit nicio zi de exerciţii fizice. "În ultimii doi ani, am început să fac Zumba (o gimnastică pe ritmuri de dans) de trei-patru ori pe săptămână şi asta mă menţine în formă. Am unset de trei greutăţi cu care fac exerciţii. Mănânc sănătos şi nu consum multă carne. O înlocuiesc cu vegetale de cele mai multe ori", a dezvăluit Gillian.
Superba femeie ajunsă la vârsta a doua nu este însă reticentă faţă de chirurgia estetică. Ea nu exclude, dacă va avea nevoie, varianta unor îmbunătăţiri ale aspectului fizic cu ajutorul bisturiului. "Deacamdată nu am făcut nicio operaţie estetică. Sunt cu adevărat norocoasă că faţa mea a rezistat atât de mult, dar nu se ştie niciodată. Nu ştii ce îţi rezervă viitorul", a mai spus Gillian.