Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Ţurcanu conduce judeţul de la distanţă

Publicat in Monitorul de Botosani, marți 5 februarie 2013 ·

Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), îşi justifică deplasările în judeţ şi la nivel central pentru implementarea unor investiţii. Cu trei delegaţii la Bucureşti, în cursul lunii trecute, şi mai multe în teritoriu, Florin Ţurcanu a atras unele critici cu privire la activitatea de administrare a problemelor judeţului. În replică, acesta a precizat că interesele economice şi sociale pot fi administrate eficient atât prin respectarea programului de lucru la sediul consiliului, cât şi prin deplasări în teritoriu pentru consultarea partenerilor judeţeni şi naţionali. „Zilnic, consilierii preşedintelui şi personalul din aparatul de specialitate sunt la dispoziţia cetăţenilor. Cei care doresc totuşi audienţe personale cu preşedintele CJ sunt programaţi în funcţie de agenda de lucru, toate solicitările fiind preluate”, se arată într-un comunicat de presă. Nemulţumirile legate de deplasările preşedintelui au venit şi după ce unele au coincis cu activitatea parlamentară a partenerei sale de viaţă, Roxana Anuşcă, aleasă deputat la sfârşitul anului trecut. Aceste acuzaţii au fost respinse de ales.

Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), îşi justifică deplasările în judeţ şi la nivel central pentru implementarea unor investiţii. Cu trei delegaţii la Bucureşti, în cursul lunii trecute, şi mai multe în teritoriu, Florin Ţurcanu a atras unele critici cu privire la activitatea de administrare a problemelor judeţului. În replică, acesta a precizat că interesele economice şi sociale pot fi administrate eficient atât prin respectarea programului de lucru la sediul consiliului, cât şi prin deplasări în teritoriu pentru consultarea partenerilor judeţeni şi naţionali. „Zilnic, consilierii preşedintelui şi personalul din aparatul de specialitate sunt la dispoziţia cetăţenilor. Cei care doresc totuşi audienţe personale cu preşedintele CJ

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum 45 minute
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 34 minute
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum 52 minute
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum o ora
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Un jurnalist indian care a relatat despre corupţie a fost găsit mort într-o fosă septică

News.ro acum 2 ore
Trupul jurnalistului indian Mukesh Chandrakar, dispărut în ziua de Anul Nou, a fost găsit într-o fosă septică în statul Chhattisgarh, relatează dw.com. Poliţia a precizat că trupul tânărului prezenta semne de răni grave şi a fost descoperit vineri î

Globurile de Aur 2025. Sebastian Stan e nominalizat la două categorii pentru cel mai bun actor într-un film

HotNews acum 9 ore
Actorul român Sebastian Stan e nominalizat la două categorii distincte pentru cel mai bun actor într-un film la Gala Globurilor de Aur ce va avea loc duminică noaptea. Gala va avea loc la ora 03:00, ora României. „Stan se află într-o poziție unică,

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale/ Cum au reacţionat Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Ncuşor Dan şi Elena Lasconi

News.ro acum 12 minute
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Zeci de accidente produse într-o singură zi, pe pârtia din staţiunea Predeal. Salvamontiştii fac apel către turişti să respecte regulile şi să nu intre cu săniile în zonele destinate schiorilor - FOTO

News.ro acum 9 ore
Peste 30 de accidente au avut loc, în acest weekend, în decurs de 24 de ore, pe pârtia Clăbucet din Predeal, una dintre cele mai aglomerate pârtii din ţară. În acest context, oficialii Salvamont Braşov fac apel către turişti că respecte regulile şi

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 9 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°