Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea celui mai bătrân angajat din România – baciul Ștefan de 96 de ani

Publicat in Press Alert, marți 5 februarie 2013 ·

La cei 96 de ani ai săi, baciul Ștefan Gros este, de astăzi, cel mai bătrân angajat din România cu acte-n regulă. Ciobanul din Ţara Haţegului nu se poate despărţi de turma pe care o păstoreşte din tinereţe. Baciul Ştefan Gros, din Vâlcelele Rele, judeţul Hunedoara, a intrat anul trecut în şomaj, la 95 de ani, însă de atunci nu mai are stare. Vrea din nou să străbată munţii cu mioarele, câinii ciobăneşti şi măgarii aşa că şi-a căutat fostul patron şi l-a rugat să-l angajeze din nou. Astăzi baciul Ştefan a mers la stâna din satul Vălioara să vadă mioarele. Pe drum l-a aşteptat fostul patron, care i-a dat contractul de munca la semnat. “Acum câţiva ani moş Ştefan a venit la mine ca să-i angajez un nepot la stână. După o lună a revenit şi mi-a spus că şi el vrea să rămână cu oile. I-am făcut carte de muncă în anul în care a împlinit 90 de ani. A lucrat cinci ani şi apoi în iarnă l-am trimis în şomaj pentru că m-am gândit că iarna e prea grea pentru el ţinând cont de vârsta înaintată. M-am înşelat pentru că m-a căutat şi mi-a spus să-l reangajez. Dacă un om vrea să lucreze la vârsta asta cum să-l refuz? E un exemplu pentru tineri. Cred că toţi din firmă au de învăţat de la el”, a spus proprietarul turmei la care a fost angajat baciul Ştefan, Emil Părău.

De cum a baciul Ştefan a ajuns la stână, câinii de la stână şi oiţele s-au adunat în jurul lui. “Dupa părerea mea numai de dragul oilor mi-a lungit Dumnezeu anii de viaţa. Nu mă simt deloc bătrân. La deal e mai greu dar pe câmp mă ţin cu tinerii şi num ă depăşesc. Mie mi-a plăcut ciobănia. Am incercat eu şi cu somajul şi cu statul acasă, dar nu-I de mine. Am lăsat şomajul şi am venit la muncă”, spune baciul Ştefan Grosu.

Cioban de peste 80 de ani Ştefan Grosu s-a pus de multe ori în pericol pentru a salva oiţele atat de dragi lui. “A venit ursul la sână şi l-au simţit câinii. Eu i-am auzit lătrând şi a

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 5 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum o ora
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°