Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deschiderea Spitalului din Bicaz, pasată în ograda DSP

Publicat in Monitorul de Neamt, marți 5 februarie 2013 ·

• institutiei i s-a cerut să facă o strategie de sănătate publică pînă în 2020 • în functie de această strategie, Ministerul va analiza oportunitatea deschiderii sau nu a unitătii sanitare •

Redeschiderea Spitalului Bicaz, activitate plimbată între mai multe institutii, a fost pasată acum în curtea Directiei de Sănătate Publică Neamt. Practic, acestei institutii, ca si celorlalte similare din tară, li s-a cerut la finele săptămînii trecute de către ministrul Eugen Nicolăescu să facă o strategie de sănătate publică pînă în anul 2020. Autoritătile sanitare nemtene trebuie să arate cum văd ele sistemul sanitar în perspectivă, ce investitii mai sînt necesare si ce alte lucruri demarate deja trebuie continuate. Ministrul a spus că în functie de aceste strategii va decide dacă se impune sau nu reluarea activitătii în unele spitale din tară, închise în 2011. Strategia care urmează să fie elaborată de autoritătile sanitare va avea la bază o metodologie uniformă care încă nu a fost stabilită, termenul fiind de două săptămîni pentru a se aproba aceste criterii. În aceste conditii, este posibil ca o eventuală analiză a Ministerului în vederea oprtunitătii redeschiderii Spitalului Bicaz să aibă loc abia la vară, dacă nu chiar mai tîrziu. Cert este că sansele de reluare a activitătii la Bicaz sînt aproape nule. Drept dovadă stă faptul că anul acesta planul national de paturi aprobat de Minister pentru fiecare judet în parte nu prevede nici măcar un pat pentru Bicaz. Spitalul Bicaz a fost închis la 1 aprilie 2011. Cadrele medicale s-au transferat la Piatra Neamt si Tîrgu Neamt, bolnavii au fost externati sau mutati în alte spitale si astfel s-a pus lacăt pe spital. Acesta, ca entitate juridică a continuat să functioneze dar nu i-a încălzit cu nimic pe bolnavi. Autoritătile locale au făcut demersuri pentru reluarea activitătii la Bicaz, dar fără folos. Ulterior, s-a dor

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°