Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani intenţionează să ia o serie de măsuri, pentru ca pacienţii să fie mulţumiţi de serviciile medicale primite, iar cadrele medicale să beneficieze de toate condiţiile pentru a trata pacienţii cât mai bine. Ieri s-a întrunit Consiliul de Administraţie al Spitalului, ocazie cu care au fost discutate diferite aspecte, precum: planul de achiziţii publice, măsurile pentru dezvoltarea activităţii spitalului în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale populaţiei sau măsurile ce trebuie luate pentru eficientizarea fiecărei secţii.
Planul de achiziţii publice din acest an care ca obiectiv principal înnoirea aparaturii medicale, care dacă ar exista, ar duce la îmbunătăţirea actului medical. Managerul Constantin Mîndrilă ne-a precizat că în funcţie de bugetul pe care îl va primi unitatea, se va stabili ce achiziţii vor fi făcute. De asemenea, managerul a propus modernizarea şi amenajarea de spaţii speciale unde pacienţii să poată discuta în linişte cu vizitatorii, astfel încât asistenţa medicală să nu fie întreruptă de aparţinători în timpul programului de vizită.
Pentru a creşte gradul de eficienţă al fiecărei secţii în parte, în perioada următoare va fi realizat un studiu privind indicatorii de performanţă şi DRG (n.r. - o schemă de clasificare a pacienţilor în funcţie de diagnostic) pe fiecare secţie şi compartiment în parte, pentru a fi analizat gradul de eficienţă. Managerul Mîndrilă a precizat că în situaţia în care se va stabili că o secţie sau un compartiment nu au un grad maxim de eficienţă, vor fi luate măsuri concrete pentru creşterea calităţii serviciului medical, atât în beneficiul pacientului cât şi în cel al unităţii medicale.
Locaţie nouă pentru Compartimentul de Reumatologie
Tot în cadrul Consiliului de Administraţie, managerul Spitalului Judeţean a subliniat că trebuie