Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul pe 2013, dezbătut în această dimineață în plenul Parlamentului

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 5 februarie 2013 ·

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului se întruneşte marţi, la ora 10,00, pentru dezbaterea proiectului legii bugetului de stat şi cel al legii bugetului de asigurări sociale pe anul 2013.

Proiectul de lege a bugetului de stat pentru 2013 a fost adoptat vineri de Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe cu 23 voturi pentru, 5 împotrivă şi 3 abţineri.

Proiectul de buget pe anul 2013 este fundamentat pe un Produs Intern Brut de 623,314 miliarde lei, o creştere economică de 1,6%, o inflaţie medie anuală de 4,3%, un curs mediu de 4,5 lei/euro şi un deficit bugetar de 2,1% din PIB - 13,394 miliarde de lei.

"Bugetul de stat pentru anul 2013 ar putea avea o rectificare pozitivă la jumătatea acestui an. Este un buget prudent, echilibrat, nu este unul de austeritate. Sunt semnale că în vară poate exista o rectificare pozitivă. Este un buget care a mulţumit pe toată lumea, mai puţin pe domnul Ialomiţianu (deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe - n.r.)", a declarat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, vineri seară, după şedinţa Comisiilor parlamentare reunite de buget-finanţe.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului se întruneşte marţi, la ora 10,00, pentru dezbaterea proiectului legii bugetului de stat şi cel al legii bugetului de asigurări sociale pe anul 2013.

Proiectul de lege a bugetului de stat pentru 2013 a fost adoptat vineri de Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe cu 23 voturi pentru, 5 împotrivă şi 3 abţineri.

Proiectul de buget pe anul 2013 este fundamentat pe un Produs Intern Brut de 623,314 miliarde lei, o creştere economică de 1,6%, o inflaţie medie anuală de 4,3%, un curs mediu de 4,5 lei/euro şi un deficit bugetar de 2,1% din PIB - 13,394 miliarde de lei.

"Bugetul de stat pentru anul 2013 ar putea a

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°