Steaua nu și-a prea găsit parteneri de antrenament în cantonamentele acestei ierni. Conjunctura, una surprinzătoare de altfel, a adus-o în postura de a fi ea parteneră de antrenament pentru echipele pe care le-a întâlnit în Spania și în Turcia. Iar rezultatele obținute, evident dezamăgitoare, au recomandat-o pe Steaua ca ideală damă de companie pentru pragmaticii lucrării în fotbal. Dacă Rapidul s-ar fi aflat într-o asemenea situație, nervul reacției ar fi fost destul de leneș. Marginalii ar fi dezvoltat în continuare tema insolvenței. Dacă Dinamo ar fi călcat prin gropile colindate de Steaua, martorii ar fi discutat în continuare despre normalitate în condițiile în care câinii sunt persecutați de o apăsătoare criză financiară. Dar când se sparg străchini în bătătura unor fuduli incurabili, reacțiile isterice nu întârzie să apară. Și vreau să fie foarte clar. Când vorbesc despre orgolii patologice, despre isterie, despre comportamente mânjite de jeg, nu mă refer la fotbaliști și la meseriașii care rămân în definiția lor. Dimpotrivă! Chiar am convingerea că aceștia sunt capabili să se prezinte în bune condiții la startul competițiilor oficiale. Turbarea comportamentală aparține doar celor care atârnă de echipă. Ei sunt aceia care bălegăresc cu hărnicie vecinătățile echipei.

Dialogul de la distanță dintre Anghel Iordănescu și Laurențiu Reghecampf a fost împroprietărit speculativ și absolut mincinos cu dimensiunile unui mare scandal. Am mai spus și am mai scris pe această temă. Nimic din ceea ce a declarat Iordănescu în legătură cu evoluțiile Stelei nu avea pornirea răutății. Ba chiar am regăsit observațiile sale, copiate parcă la indigo, în declarații ulterioare ale lui Laurențiu Reghecampf. Și, atunci, te întrebi, firesc, care ar fi motivația reacției bășicate prin care antrenorul Stelei i-a replicat generalului? Răspunsul nu trebuie căutat prea mult. El