Povestea lui Gheorghe Hagi a început acum 48 de ani în satul Săcele, situat la 35 de kilometri de Constanţa. Acolo s-a născut cel care avea să devină cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor.
Hagi stă la malul mării din 1973, de când familia s-a mutat la oraş. Acolo a început şi fotbalul, sub îndrumarea profesorului Iosif Bukossy, la juniorii Farului.
„Constanţa este casa mea. Eu sunt un om al mării, al soarelui, al plajelor. Urăsc frigul şi aglomeraţia. Şi când eram jucător, de primăvara până toamna înfloream. Am umblat destul prin lume, acum gata, m-am întors acasă, iar acasă pentru mine înseamnă Constanţa".
Reperele fotbalistului Hagi sunt clare: Farul, Luceafărul, Sportul, Steaua, Real Madrid, Brescia, Barcelona, Galatasaray şi echipa naţională. În total, 733 de meciuri oficiale şi 306 goluri marcate, recorduri greu de egalat.
Despre omul Hagi, lucrurile sunt la fel de clare. S-a ridicat prin muncă, modestie şi seriozitate. „Oricât talent aş fi avut nu ajungeam nicăieri fără muncă. M-a ajutat şi soarta, am fost un norocos, dar cel mai important atu al meu a fost că am ştiut să apreciez mereu ce mi-au oferit Dumnezeu, părinţii, antrenorii, colegii, familia. Fără cei din jurul lui, Hagi nu ar fi existat", e de părere Gică, care nu va uita niciodată sfaturile părinţilor săi.
„Mama mi-a zis că nu contează ce haine porţi, ci doar ce scoţi pe gură, iar tata m-a rugat ca oriunde aş ajunge să rămân modest. Vorbele lor au fost literă de Biblie pentru mine", afirmă mereu Hagi.
Sub mantia de „Rege al fotbalului românesc" se ascunde de fapt un om normal. „Eu nu am fost un sfânt. Am gustat din toate. O bere, o ţigară, o discotecă, însă hobby-ul meu a fost fotbalul. În asta am făcut carieră, prin asta am ajuns cunoscut în lume. Am avut perioade şi perioade, dar niciodată nu am păcălit fotbalul şi important e că am lăsat ceva în urma