Oamenii din comuna botoşăneană Pomârla, acolo unde, în ultima săptămână, s-au înregistrat patru tentative de suicid, le-au cerut preoţilor din localitate să ţină slujbe speciale ca să-i facă pe oameni să-şi aprecieze mai mult viaţa. Oamenii din comuna botoşăneană Pomârla, acolo unde, în ultima săptămână, s-au înregistrat patru tentative de suicid, le-au cerut preoţilor din localitate să ţină slujbe speciale ca să-i facă pe oameni să-şi aprecieze mai mult viaţa.
“Molima asta a sinuciderilor nu-i semn bun, aşa că am vorbit cu preoţii să sfinţească satul. De asemenea, îi vom ruga să vorbească în biserică despre darul vieţii, poate doar aşa oamenii nu vor mai încerca să se omoare”, a declarat speriat Costică P., unul din localnicii îngrijoraţi din cauza gesturilor extreme ale consătenilor săi.
Ultima tentativă de suicid a avut loc sâmbătă, când o femeie de 32 de ani a înghiţit mai multe medicamente după o ceartă în familie, tânăra fiind acum la spital în stare gravă.
Tot săptămâna trecută, în urma unui conflict cu familia, o elevă de 16 ani a înghiţit antibioticele dintr-o cutie, în timp ce mergea spre şcoală.
Cu o zi înainte de acest caz, o altă adolescentă s-a îndopat cu calmante, pentru că prietenul o înşela, iar un bărbat de 40 de ani a băut insecticid ca să scape de cicălelile soţiei.