Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. ZECE PERCHEZIŢII în trei judeţe şi în Bucureşti. EVAZIUNE URIAŞĂ CU MIEZ DE NUCĂ

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 februarie 2013 ·

Zece percheziţii au avut loc în judeţele Buzău, Ilfov, Botoşani şi în municipiul Bucureşti la mai mulţi suspecţi de evaziune fiscală. Poliţiştii au destructurat un grup infracţional care exporta miez de nucă fără documete legale şi au realizat un profit de aproape patru milioane de euro. Sursa: Irina Marinescu

UPDATE. În urma celor zece percheziţii efectuate azi dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Buzău, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.I.P.I., au reuşit destructurarea unui grup infracţional organizat constituit din nouă membri, dintre care şase domiciliaţi în judeţul Buzău, iar ceilalţi trei pe raza judeţelor Botoşani, Ilfov şi a municipiului Bucureşti.

Cei nouă sunt suspectaţi că, în perioada 2012 – 2013, au desfăşurat activităţi de achiziţie, prelucrare şi comercializare a unor cantităţi importante de nucă şi miez de nucă, fără a înregistra şi fără a declara organelor fiscale veniturile obţinute, sustrăgându-se, astfel, de la plata impozitelor şi taxelor datorate către bugetul statului.

Valoarea veniturilor neînregistrate a fost estimată la 16.823.000 de lei - aproximativ 3,8 milioane de euro.

De asemenea, membrii grupării mai sunt suspectaţi că au comercializat mărfurile prin folosirea unor documente de provenienţă fictive (borderouri de achiziţie, avize de însoţire a mărfurilor în numele unor societăţi tip fantomă sau fără activitate). Operaţiuniile au fost urmate de exportul mărfii în ţările arabe, prin folosirea unor documente în care ar fi fost menţionate valori mai mici decât preţul de achiziţie, diferenţa de bani fiind încasată în conturi personale.

Împotriva suspecţilor a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea de mai mult de 5 mun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°