Bogdan Diaconu, deputat PSD, a declarat că, astăzi, a depus la Camera Deputaţilor Proiectul de Lege privind moratoriul pentru amânarea executării silite a cetăţenilor persoane fizice din imobile cu destinaţie de locuinţă, arată un comunicat de presă.
"Situaţia socială din România face extrem de necesar o astfel de lege pentru că altfel vom vedea distruse vieţile a zeci de mii de români care sunt în impas financiar şi nu-şi mai pot plăti deocamdată datoriile. Intenţia nu este de a încuraja neplata datoriilor, fie ele la credite sau la utilităţi, ci de a-i sprijini pe cei care nu reuşesc efectiv să îşi achite restanţele, oferindu-le posibilitatea să îşi revină. Aruncarea lor în stradă din propriile locuinţe prin executare silită înseamnă sfârşitul şansei la normalitate. Proiectul legislativ este susţinut de încă 5 colegi deputaţi din PSD", a precizat Diaconu.
F.A. Bogdan Diaconu, deputat PSD, a declarat că, astăzi, a depus la Camera Deputaţilor Proiectul de Lege privind moratoriul pentru amânarea executării silite a cetăţenilor persoane fizice din imobile cu destinaţie de locuinţă, arată un comunicat de presă.

F.A.