La capitolul interpelări, propuneri, discuţii consilierii turdeni vin mereu cu idei noi privin bunul mers al comunităţii. La fel s-a întâmplat şi la ultima şedinţă de consiliu local, când Dorel Corpodean (foto), consilier PC, a avansat câteva soluţii privind crearea de noi locuri de veci la Turda.
Acesta este de părere că cimitirul din Turda Nouă este prea aglomerat, în plus având în vedere că în zonă sunt două biserici ortodoxe, nu vede de ce nu ar fi create şi cimitire ortodoxe , având în vedere că în cartierul respectiv cimitirul este mixt.
"Gradul de ocupare este mare, azi mâine nu mai avem unde să depunem morţii. Ar fi bine ca pe strada Salinelor, unde sunt terenurile virane şi erau înainte terasele staţiunii cu struguri să facem un cimitir nou. Ele ar trebui să fie în vecinătatea bisericilor" este de părere Corpodean.
În replică, primarul Tudor Ştefănie spune că terenurile respective sunt proprietate privată, iar acolo nu se pot construi cimitire. Dar administraţia locală va încerca să identifice parcele de teren care se "pretează" la activitatea menţionată de reprezentantul Partidului Conservator în CL.
La capitolul interpelări, propuneri, discuţii consilierii turdeni vin mereu cu idei noi privin bunul mers al comunităţii. La fel s-a întâmplat şi la ultima şedinţă de consiliu local, când Dorel Corpodean (foto), consilier PC, a avansat câteva soluţii privind crearea de noi locuri de veci la Turda.
Acesta este de părere că cimitirul din Turda Nouă este prea aglomerat, în plus având în vedere că în zonă sunt două biserici ortodoxe, nu vede de ce nu ar fi create şi cimitire ortodoxe , având în vedere că în cartierul respectiv cimitirul este mixt.
"Gradul de ocupare este mare, azi mâine nu mai avem unde să depunem morţii. Ar fi bine ca pe strada Salinelor, unde sunt terenurile virane şi erau înainte terasele sta