Oameni cu diverse probleme psihologice se confesează în direct la LOOK TV. Invitaţii terapeutului Cristian Erdei vorbesc despre problemele lor pentru a-i ajuta pe alţii care se confruntă cu dificultăţi similare. În rândurile de mai jos aveţi povestea Monicăi care a suferit mai multe episoade de depresie majoră.
Mi-e tare rău. Un rău ciudat. Am alergat la doctor… Doctore, dă-mi ceva, vindecă-mă, fă-mă bine! Nu, medicamentele astea nu m-au ajutat… Am schimbat doctorul… doctorii… am schimbat medicamentele… trebuie sa fie un medicament pentru mine… Ei nu ştiu, nu înteleg… îmi spun că totul este în regulă. O boală nedescoperită? Nu se poate! Le arăt hârtiuţele cu analizele şi reţetele medicale. Am un dosar. Gros. Totul e acolo, în ordine cronologică. Precis. Ordonat. Le explic din nou şi din nou, simptomele mele: lipsa poftei de mâncare, insomnie, nelinişte, plâns facil, confuzie, tristeţe, deznădejde, gol sufletesc, lipsă de sens....
Viaţa mea curge aparent firesc în exterior… mă duc la servici, gătesc, fac curăţenie, mă uit la televizor, am grijă de fiul meu, vorbesc cu prietenii, colegii, vecinii… Şi atunci oare de ce mă simt aşa, ca şi cum aş fi dat tot ce aveam şi am rămas pustie… ca pârjolită după un foc mistuitor şi în adâncul meu a mai rămas doar cenuşa a ceea ce am fost cândva… Am senzaţia că alunec încet, lent, spre un fel de resemnare, poate spre moarte… şi nu ştiu, nu pot să opresc această alunecare...
Trebuie să joc rolul... Rolul de soţie, de mamă, să mă agăţ de treburile mele zilnice, cotidiene, să încerc să le fac cât mai bine. Până la urmă nimeni nu este scutit de suferinţă, toţi au probleme. Trebuie să încerc să păstrez ceea ce am: o familie, un soţ, un copil, un servici bun... Ce dacă soţul meu nu mă mai iubeşte? Câţi soţi se mai iubesc după 19 ani de căsnicie? Ce dacă văd că nu mai însemn nimic pentru el, că nu-mi mai vorbeşte, că se uit
