Cazul profesorului din Focşani agresat în şcoală a scos din adormire autorităţile, care caută soluţii acum în ceea ce priveşte paza unităţilor şcolare.
Subprefectul Cristi Misăilă a convocat astăzi o şedinţă la care au participat inspectorul general şcolar, conducerea Poliţiei, a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi viceprimarul municipiului Focşani, Dorel Trofin.
Întâlnirea a fost solicitată de conducerea Instituţiei Prefectului Vrancea pentru a analiza incidentul petrecut luni la Şcoala Generală nr. 7 din Focşani, când un cadru didactic a fost agresat, iar doi elevi au reclamat comportamentul profesorului Mircea Ianchievici.
Cu această ocazie s-a făcut şi o analiză privind paza unităţilor şcolare şi s-a constatat că din cele 535 de unităţi de învăţământ din judeţul Vrancea, doar 51 au paza asigurată, iar 84 au sistem video de supraveghere.
„Subprefectul a cerut Inspectoratului Şcolar Judeţean să convoace în regim de urgenţă o întâlnire cu directorii unităţilor de învăţământ pentru a identifica soluţii în ceea ce priveşte paza unităţilor şcolare. Totodată, Cristi Misăilă a cerut ca în maxim o săptămână să se convoace toate Consiliile de Administraţie din şcoli pentru a solicita fonduri către unităţile administrativ teritoriale din judeţ pentru serviciile de pază, iar Inspectoratul de Poliţie să efectueze verificări”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Vrancea.