Şeful Postului de Poliţie Gârceni, Constantin Lungu, cercetat de procurori pentru ucidere din culpă după ce, băut fiind, a accidentat mortal o bătrână cu maşina de serviciu, a fost eliberat din funcţie, poliţistul fiind de peste două luni în concedii medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conducerea Poliţiei Judeţene Vaslui a decis eliberarea din funcţie a şefului de post din comuna Gârceni, Constantin Lungu, care, la începutul lunii noiembrie, a accidentat cu maşina de Poliţie o bătrână care a murit ulterior la spital.
Cercetat, în prezent, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru ucidere din culpă şi conducerea unui autoturism în stare de ebrietate, poliţistul Lungu a rămas ca simplu agent în cadrul aceluiaşi post de poliţie, iar de mai bine de două luni, adică de la scurt timp de la producerea accidentului, se află în concedii medicale.
"Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui i-a ridicat agentului Constantin Lungu împuternicirea pe care o avea de şef al Postului de Poliţie Gârceni, fiind trecut pe post de lucrător în cadrul aceluiaşi post de poliţie. În prezent, poliţistul în cauză se află în concediu medical, fără ca, din luna noiembrie, să mai desfăşoare vreo zi de activitate", a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.
În data de 7 noiembrie 2012, poliţistul Constantin Lungu a accidentat o bătrână de 82 de ani din Gârceni în momentul în care femeia traversa strada prin loc nepermis. Poliţiştii care s-au deplasat la locul accidentului l-au testat pe colegul lor cu aparatul alcoolscop, rezultatul fiind de 1,11 miligram/litru alcool pur în aerul expirat.
Bătrâna a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde a fost diagnosticată cu fractură de bazin, fiind transferată la o unitate spitalicească din Iaşi, und