Reprezentantul DNA a declarat marţi, la ÎCCJ, că atitudinea lui Dan Voiculescu de a demisiona din funcţia de senator înseamnă ”un abuz de drept şi folosirea cu rea-credinţă a influenţei”, iar acesta încearcă de fapt să tergiverseze procesul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA).
Declaraţia a fost făcută în instanţă, după ce avocatul lui Dan Voiculescu a solicitat judecătorilor retrimiterea dosarului ICA la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că instanţa supremă nu mai are competenţa de a judeca acest proces, după ce Dan Voiculescu şi-a pierdut calitatea de parlamentar, în urma demisiei din Senat.
Procurorul a amintit faptul că liderul conservator a mai demisionat o dată din funcţia de senator, în iunie 2012, tocmai pentru a tergiversa judecarea dosarului.
Reprezentantul DNA a cerut completului de judecată să motiveze cât mai repede decizia de trimitere a dosarului la Tribunalul Bucureşti.
Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea de declinare a competenţei către Tribunalul Bucureşti.
Reprezentantul DNA a declarat marţi, la ÎCCJ, că atitudinea lui Dan Voiculescu de a demisiona din funcţia de senator înseamnă ”un abuz de drept şi folosirea cu rea-credinţă a influenţei”, iar acesta încearcă de fapt să tergiverseze procesul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA).
Declaraţia a fost făcută în instanţă, după ce avocatul lui Dan Voiculescu a solicitat judecătorilor retrimiterea dosarului ICA la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că instanţa supremă nu mai are competenţa de a judeca acest proces, după ce Dan Voiculescu şi-a pierdut calitatea de parlamentar, în urma demisiei din Senat.
Procurorul a amintit faptul că liderul conservator a mai demisionat o dată din funcţia de senator, în iunie 2012, tocmai pentru a tergiversa judecarea dosarului.
Reprezentantul DNA a cerut completului de judecată să m