Excursia istorică a lui Lucian Boia, care i-a întristat pe mulți și i-a dat autorului alura de crud, dar drept continuator al lui Maiorescu, oferă prilejul unui optimism lucid în tot ceea ce ține de cultura noastră, de „funcționarea“ și reinventarea ei continuă.
128 de pagini, generos spațiate și incluzându-le pe cele de gardă și pe cele, albe, care „închid“ tipografic cartea De ce este România altfel? i-au fost de ajuns istoricului Lucian Boia pentru a stârni dezbateri aprinse în prezentul nostru cultural. Nu mai poți deschide un număr de revistă și nu mai poți accesa un site fără a găsi comentarii și reacții la cel mai recent titlu al unui demitizator de profesie.
Interesul este explicabil prin garanțiile de profesionalism ale autorului, prin tematica și problematica volumului său, prin inflamarea spiritelor în jurul acestor subiecte (România, românii, specificul național, locul și rolul nostru în lume) și, nu în ultimul rând, prin formula eseistică adoptată de Boia. Concluzii similare cu cele desprinse în urma unor cercetări aplicate, cu documentele, referințele și parcursul demonstrativ la vedere, sunt aici (ca și în Iluziile literaturii române a lui Eugen Negrici) puse într-o narațiune condensată și teribil de enervantă.
Să spun din capul locului că, înțelegând motivele și resorturile acestei enervări, nu o împărtășesc. Prefer un diagnostic exact acelei comode autoflatări decurgând dintr-o supralicitare a literaturii sau istoriei naționale. Acest termen, național, înseamnă cu adevărat ceva în măsura în care îl umplem nu cu vorbe goale și cu emfaze patriotice. La el participă mai mult, în opinia mea, comediile lui Caragiale și criticele lui Maiorescu (nu întâmplător, două nume invocate în mod repetat de către istoric) decât o fac textele de atitudine ale celor care i-au acuzat pe Caragiale și Maiorescu de nepatrio
