Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martinii de iarnă

Publicat in Jurnalul, marți 5 februarie 2013 ·

Primele zile din Făurar sunt închinate ursului, animal fabulos din mitologia noastră care schimbă anotimpurile prin ritmul hibernării sale şi împarte anul în două părţi egale. Cele mai importante zile ale lui sunt la început de februarie şi august. Sunt zile festive, în care ţăranii au interdicţia de a-i pronunţa numele pentru a nu-l invoca. Îi spun “Moş Martin”, integrându-l astfel în rândul moşilor de neam, al strămoşilor totemici: “Ursu’ ce îmblă pe la noi îi zâceau Moşu’ Martinu’ şi Urieşu’… că vezi… fără păr îi ca uomu… fuge după tine pe picioare şî de pune laba îţi cântă popa; … o fost zâle când moşeam câte un băiat… de iera aşe zdravăn îi dădeam poreclă Ursu”. (Marcel Lapteş). O altă practică (similară şi în cazul lupului) constă în rebotezarea unui copil bolnăvicios cu numele de Urs, Ursu (Lup, Lupu), cu scopul de a se realiza un transfer magic de proprietăţi (putere, rezistenţă,  inteligenţă, agilitate) dinspre animalul totem înspre prunc. Se mai spune că ursul alungă duhurile rele şi bolile, că este singurul care poate interveni pe lângă ursitoare spre a schimba în bine destinul nou-născutului, că ajută sufletul morţilor să nu rătăcească drumul…

Jocul ursului de paie

În legendele populare apare Ursul-morar, iar în “jocul ursului de paie” este invocat Ursul-secerător, toate acestea făcând posibilă o analogie între hibernarea animalului şi “somnul” bobului de grâu pe timpul iernii. În nopţile de priveghi şi în nopţile de trecere dintre ani, bărbaţii se maschează în urs, urmând un ritual păgân, venit din vremurile în care se credea că spiritul animalelor sacre veghează asupra oamenilor precum îngerii păzitori. Relicte ale unei lumi simbolice de mult apuse, măştile de urs sunt singurele care nu au nici un fel de accesoriu. Toată lumea deschidea uşa ursului, comunitatea întreagă îl aşteaptă. Iar ursul vindeca durerile de spate, alunga răul şi vr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

Incident GRAV la metrou. O femeie s-a aruncat în fața trenului, la o stație din sectorul 2 al Capitalei

Gandul acum 48 minute
O femeie s-a aruncat în fața metroului, vineri 16 mai, chiar în momentul în care trenul intra într-o stație din sectorul 2 al Capitalei. Echipajele ISU au intervenit pentru a-i salva viața femeii, au transmis autoritățile. Ofițerii din cadrul Brigăz

STS: „Sisteme IT & C sigure pentru ALEGERILE din 18 mai. Semnăturile datelor anonimizate sunt ancorate în rețeaua națională de blockchain”

Gandul acum 56 minute
Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) au dat – vineri, 16 mai 2025 – asigurări că sistemele și aplicațiile informatice destinate verificării dreptului de vot și prevenirii votului ilegal, monitorizării prezenței și centralizăr

Gândul prezintă Marius Tucă Show – Ediție Specială, duminică, 18 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. România își alege președintele!

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt: Ion Cristoiu, scriitor și publicist, Dan Diaconescu, jurnalist, Ionuț Cristache, jurnalist, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist și sociolog, HD Hartmann, analist și profiler, Mirel Palada, sociolog. Emisiunea poate fi urmărit

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 4 ore
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

Încep lucrările de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională Aeroporturi București a transmis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă. Din primele informații este vorba despre o investiție de 112,422 milioane de lei, din fonduri

Wolt a ajuns în Brașov

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Brașovenii pot folosi aplicația începând cu data de 14 mai. Aproximativ 370 de restaurante din Brașov se regăsesc pe noua platformă

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul București a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar, potrivit Agerpres. DNA a solicitat l

Sebastian Burduja – „Romgaz cere în înstanță dizolvarea Greenpeace”

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că Romgaz cere în instanță dizolvarea Greenpeace. „Am spus de la bun început că ne vom lupta până la capăt pentru interesul public al țării noastre, pentru securitatea energetică și bunăstarea românilo

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

7°/16°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

11°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/19°
Constanta
acum

16°
vin.

13°/17°
sâm.

9°/13°
dum.

9°/19°
lun.

12°/21°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/15°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

10°/18°
dum.

7°/20°
lun.

10°/16°