Numerosul și puternicul nostru Parlament, 588 de inși aleși bob cu bob de popor, s-a așezat în sfârșit în scaune. Scaunele au luat act de greutatea aleșilor, scârțâind. Cu toate că scaunul este neutru ca substantiv, una e să ții în cârcă popoul doamnei Udrea, mai durduliu decât în vechiul exercițiu legislativ, dar oricum mai, cum să zic, feminin și alta să suporți povara nădragilor domnului Popescu de la Dâmbovița. Unii spun că scaunele ar avea și ele simțire și chiar suflet. Din acest motiv o capodoperă dramatică se cheamă, în teatrul absurdului inventat de Eugen Ionescu, „Scaunele”. Dar nu despre scaunele parlamentarilor am de gând să scriu, ci despre scaunul scaunelor, cel din dealul Cotrocenilor, ocupat, precum se știe, abuziv de același Traian Băsescu. Puterea USL, zice uselistul Frunzăverde, și Parlamentul pe care l-a emanat se comportă slab, anemic în chestiunea Băsescu. Cu Băsescu, zice acest fost pedelist care-l știe foarte, foarte bine pe împricinat, nu se poate conviețui. Cu alte cuvinte, puternicul Parlament dominat copios de useliști ar trebui, după ce a lămurit cu cazarea, cu masa, cu diurna, cu scaunul din sala de ședințe, cu bugetul, să treacă la analiza punctului unu al cererilor strigate la minus 20 de grade în Piața Universității. Și în mai toate marile piețe, cu rol de agora, din țară. Înainte de pensii, înainte de salarii, înainte de..., oamenii au cerut să plece Băsescu. Au votat în vară, la referendum, să plece Băsescu. Din 8,5 milioane de votanți, mult peste jumătatea cetățenilor reali care votează, 7,4 milioane s-au pronunțat pentru plecarea satrapului din Deal. Au mers la vot bâtrâni în cârje sau cărucior, care n-au mai ieșit de mult din case, au votat tineri care nu dau altfel două parale pe vot. În decembrie, alegerile parlamentare au reluat în fapt referendumul. Voturile masive pentru USL au venit cu speranța că ei, doar ei îl pot alunga