Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie „Academia Cațavencu”: Propunem sterilizarea mamelor de politicieni și castrarea parlamentarilor

Publicat in Academia Catavencu, marți 5 februarie 2013 ·

La cât de mulți chiulangii am trimis în Parlament, băncile sunt și așa goale. Dacă vom avea succes cu campania noastră însă, vom scăpa și de cei care sunt mai scrofuloși la datorie.

Dacă unii politicieni cu mintea creață își doresc sterilizarea anumitor femei pentru că ar fi țigănci (deci câh!), noi, cei de la Academia Cațavencu, venim cu o altă propunere: sterilizarea tuturor mamelor de politicieni, fie actuale, fie potențiale. În plus, ne dorim și să-i lăsăm fără „bărbăție” pe actualii frecători de mentă profesioniști din Casa Poporului.

Motivul cred că e destul de evident: de cel puțin 23 de ani (asta fără să-i punem la socoteală pe politicienii din comunism, cei din perioada interbelică ori pe Mihai Viteazul), progeniturile mamelor de politicieni și-au cam făcut de cap, ori cu țara, ori cu noi. Din punct de vedere logistic, campania poate suna complicat, dar, dacă punem cu toții osul la treabă, o rezolvăm în doi timpi și trei mișcări. Astfel, le vom face tuturor mamelor din România teste ADN, iar dacă rezultatele vor indica asemănări pe partea genetică direct cu alde Fenechiu, Becali, Ponta, Băsescu ori Antonescu este clar că, încă din stadiul de fetus, plozii o să fie cu corupția și sămânța de scandal în sânge. Ar fi, cu siguranță, cea mai eficientă campanie de prevenire a corupției și a mânărelilor politice din istorie.

În plus, ne dorim să cuplăm această măsură de prevenție și cu castrarea actualilor parlamentari. Oricum, cei mai mulți dintre ei n-au deloc sânge în instalație, deci nu va fi nicio problemă majoră.

NOTA BENE! În cazul lui Iliescu nu se pune. Știm că el n-are mamă, n-are tată și este rezultatul unui experiment (nereușit pentru țara noastră) în laboratoarele de la Moscova. La cât de mulți chiulangii am trimis în Parlament, băncile sunt și așa goale. Dacă vom avea succes cu campania noastră însă, vom scăpa și de cei care sunt ma

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc: Niţă - Împreună facem istorie pentru această ţară frumoasă şi sunt foarte fericit

News.ro acum 16 minute
Florin Niţă a declarat, miercuri seară, după ce tricolorii au obţinut calificarea în optimile de finală ale Campionatului European, că este foarte fericit pentru că face parte dintr-o echipă care face istorie pentru “această ţară frumoasă”. “Sunt fo

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 5 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 47 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum o ora
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 6 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum o ora
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 8 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 50 minute
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°