Marian Barna se trage din satul Mihalţ, (jud. Alba), sat unde oamenii sunt înstăriţi, dârji şi nesupuşi. La sfârşitul lunii mai, în timpul revoluţiei de la 1848, au tras clopotul într-o dungă, s-au înarmat cu furci şi topoare şi au refuzat unirea Transilvaniei cu Ungaria. Atunci au murit 14 ţărani şi foarte mulţi au fost răniţi. Din acest sat de peste Târnava a plecat Marian Barna în lume, şi timp de 35 de ani a trăit în Maramureş.
Se naşte în 28 aprilie 1947, în această localitate, unde absolvă şi studiile primare, iar liceul, la Alba Iulia. În perioada 1968-1971 este student la Facultatea de Horticultură din Bucureşti. După absolvirea facultăţii se căsătoreşte cu colega sa de facultate, Eufresina Bele, din Baia Sprie.
Tânărul inginer horticultor debutează în producţie în perioada în care agricultura românească era în ascendenţă. Câţiva ani se ocupă de viile din marginea oraşului Târgu Mureş, iar din 1978 ajunge cercetător, inginer şef la Agrofruct din Baia Mare şi apoi director după 1989 la societatea nou înfiinţată Marcons. Inginerul Barna a fost omul timpului său, dar spre deosebire de era nomenclaturiştilor, el s-a retras în muncă şi între oameni. Venea dimineaţa la fabrică cu o Dacie 1310, îşi arunca şapca tipică şi diplomatul în ghereta portarului şi era între oameni.
Îi plăceau oamenii harnici şi cinstiţi şi cu aceştia stătea de vorbă, pe ingineri şi personalul TESA doar îi mirosea şi le cerea respect pentru cei din “linia întâi”. Agrofructul era o unitate de referinţă în Maramureş şi în judeţele limitrofe. Gemurile, dulceaţa, conservele de fasole şi pireul de castane i-au dus faima.
Directorul Barna trăia pe mai departe modest şi cinstit. Dârz în decizii, precum eroii din revoluţia satului său.
Eram licean când l-am cunoscut şi cu toate că erau ani buni între noi m-a tratat întotdeauna ca pe un priet
