Scris de Diana Dutu - Dintre aceştia, 1.289 sunt „pacienţi noi”, care au fost diagnosticaţi în cursul anului trecut.
ARAD. Patru pe zi. Atâţia arădeni au fost depistaţi cu cancer în cursul anului 2012. Conform Direcţiei de Sănătate Publică Arad, anul trecut, în judeţul nostru au fost luaţi în evidenţă nu mai puţin de 1.289 de bolnavi noi, diagnosticaţi cu cancer. 664 dintre ei sunt din mediul urban, iar 625 din mediul rural.
Cel mai frecvent tip de cancer este cel bronho-pulmonar, 227 de persoane primind acest diagnostic, de-a lungul anului trecut. Pe poziţia secundă se află cancerul la sân (cu 170 de cazuri), locul următor fiind ocupat de cancerul de piele (95 de cazuri). Urmează cancerul de prostată (87 pacienţi diagnosticaţi), cancerul de col uterin (82 de cazuri) şi cancerul de stomac (37 persoane).
Numărul bolnavilor depistaţi anul trecut cu cancer se adaugă numărului celor existenţi deja în statisticile anilor anteriori. Aşadar, totalul arădenilor care suferă, în prezent, de această boală se ridică la 16.619. Adică puţin peste 4% din populaţia judeţului Arad. Un procent destul de ridicat, care ne situează pe primele locuri la nivel naţional.
Ieri a fost Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu