Autorităţile britanice nu le pot interzice românilor şi bulgarilor să lucreze pe teritoriul Marii Britanii, începând cu 1 ianuarie 2014, a declarat Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Ocuparea forţei de muncă Laszlo Andor, relatează sursele de presă.
"Niciun stat membru UE nu poate încălca unilateral angajamentele asumate prin legislaţia UE, iar comisarul Andor a subliniat acest lucru în repetate rânduri", a declarat Jonathan Todd.
Todd a mai precizat că, în cazul în care Marea Britanie ar recurge la măsuri de restricţionare a drepturilor la muncă pentru cetăţenii din Bulgaria şi ţara noastră, Comisia Europeană (CE) ar iniţia o procedură de infringement.
Statele membre ale UE pot limita accesul românilor şi bulgarilor la piaţa muncii până la data de 1 ianuarie 2014 când expiră perioada de tranziţie de şapte ani de la aderarea celor două ţări la UE.
F. A. Autorităţile britanice nu le pot interzice românilor şi bulgarilor să lucreze pe teritoriul Marii Britanii, începând cu 1 ianuarie 2014, a declarat Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Ocuparea forţei de muncă Laszlo Andor, relatează sursele de presă.

F. A.