Consiliul de Administraţie al SC Someş SA Dej a decis în data de 3 decembrie 2012 să solicite deschiderea procedurii generale a insolvenţei, iar în data de 30 ianuarie 2013, Tribunalul Cluj a aprobat solicitarea societăţii Someş SA, desemnând ca administrator judiciar firma Solvendi SRL din Cluj-Napoca.
Societatea face parte din grupul Serviciile Comerciale Române (SCR), controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza. Frma A1 Impex, membră a SCR, deţine 62,6% din acţiunile Someş Dej, în timp ce SIF Banat-Crişana (SIF1) are 13,1% din titluri.
Potrivit celor mai recente raportări, cifra de afaceri a firmei a scăzut de la 6 milioane lei la 2,1 milioane lei în primul semestru al anului trecut, iar pierderile au avansat de la 2,6 milioane lei la 6,3 milioane lei.
Procedura de insolvenţă deschisă la societatea SC Someş Dej va fi însoţită de un plan de reorganizare şi de soluţii viabile pentru reducerea datoriilor la un nivel sustenabil, potrivit datelor furnizate marţi de producătorul de celuloză şi hârtie.
"Motivele deschiderii procedurii de insolvenţă sunt strâns legate de insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile cu care SC Someş SA se confruntă în această perioadă de criză economică, iar decizia Consiliului de Administraţie este menită să protejeze societatea şi să-i asigure un viitor competitiv. Procedura de insolvenţă va fi însoţită de intenţia fermă de reorganizare a activităţii pe baza unui Plan de Reorganizare, propus de Consiliul de Administraţie al SC Someş SA împreună cu specialişti din interiorul şi exteriorul Grupului Serviciile Comerciale Române (SCR), iar acesta va conţine soluţii viabile ce vor asigura în cel mai scurt timp o reducere a datoriilor la un nivel sustenabil'', a declarat preşedintele executiv al SC Someş SA, Virgiliu Băncilă.
Potrivi