Toţi candidaţii care au susţinut examenul de certificare a calificării profesionale pentru absolvenţii învăţământului postliceal din judeţul Satu Mare, desfăşurat în trei centre de examinare în perioada 28 ianuarie-4 februarie, au reuşit să-l promoveze cu brio.
Centrele de examinare au fost organizate la Colegiul Tehnic de Transporturi şi Telecomunicaţii ”Ion I. C. Brătianu” Satu Mare, cu unitatea de învăţământ arondată Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” Satu Mare, Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” Carei şi Liceul Tehnologic ”Simion Bărnuţiu” Carei. Examenul de absolvire a şcolii postliceale şi a şcolii de maiştri a constat într-o probă practică, o probă scrisă şi susţinerea unui proiect realizat de candidaţi. Proba practică a avut ca scop confirmarea, în condiţii de examen, a dobândirii unor competenţe considerate esenţiale şi specifice pentru calificarea respectivă, în timp ce conţinutul subiectelor de la proba scrisă a avut în vedere standardul de pregătire profesională al fiecărei calificări. Elaborarea şi susţinerea proiectului a dat posibilitatea candidaţilor să îşi prezinte performanţele în utilizarea competenţelor dobândite pentru rezolvarea unor probleme practice privind organizarea şi desfăşurarea proceselor tehnologice, acţiunilor şi activităţilor din domeniul calificării sau rezolvarea de studii de caz.
Pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuiau să obţină cel puţin media şase calculată din notele obţinute la proba practică, proba scrisă şi susţinerea proiectului. Iniţial, pentru a susţine aceste examene, în judeţul Satu Mare s-au înscris 65 de candidaţi, însă la probe s-au prezentat 63, doi lipsind. Toţi cei 63 de elevi care au susţinut probele au luat medii peste şase şi, ca atare, au fost declaraţi admişi.
Toţi candidaţii care au susţinut examenul de certificare a calificării profesionale pentru absolvenţii învăţământul