Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus miercuri retrimiterea dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) la Tribunalul Bucureşti, după ce a constatat că Voiculescu nu mai este senator.
Astfel, dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt judecaţi pentru modul în care a fost privatizat Institutul de Cercetări Alimentare va fi din nou judecat de Tribunalul Bucureşti, instanţa supremă admiţând excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei şi dispunând declinarea cauzei, în condiţiile în care acesta şi-a dat demisia din funcţia de senator.
Procurorul DNA a reiterat, marţi, în faţa judecătorilor instanţei supreme, traseul dosarului privatizării ICA, arătând că modul în care a înţeles Dan Voiculescu să procedeze privind demisiile sale din Parlament reprezintă "un abuz de drept".
Procesul privind privatizarea ICA, în care este inculpat Dan Voiculescu, a fost reluat în 31 ianuarie, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în 16 ianuarie, cererea procurorilor anticorupţie de urgentare a judecării cazului şi a schimbat termenul stabilit iniţial în 25 aprilie.
La termenul din 31 ianuarie, judecătorii Ionuţ Matei, Luminiţa Zglimbea şi Cristina Rotaru au arătat că trebuie asigurată, potrivit legii, continuitatea completului de judecată. Astfel, instanţa a arătat că dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu privind privatizarea ICA trebuie să fie judecat de primul complet ce a fost stabilit în acest dosar, înainte de declinarea la Tribunalul Bucureşti, şi a anunţat că dezbaterile vor continua în 5 februarie, la completul format din judecătorii Corina Jîjîie, Lavinia Lefterache şi Mariana Ghena.
Dosarul privind privatizarea ICA s-a întors la începutul lunii ianuarie 2013 la instanţa supremă, după ce Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoar