Campioanele României au trecut de HC Zalău, cu scorul de 29-24, azi, în ultimul meci din etapa a 12-a a Ligii Naţionale de handbal.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins azi, pe teren propriu, formaţia HC Zalău, scor 29-24 (14-10), în ultimul meci contând pentru etapa a 12-a a Ligii Naţionale. Oltchim a reuşit să mai şteargă din impresia proastă lăsată la meciul de duminică, cu FTC Budapesta, printr-o altă atitudine şi un joc mai consistent, în disputa cu handbalistele lui Gheorghe Tadici.
La finalul săptămânii ambele echipe vor avea partide dificile în cupele europene. Astfel, Oltchim va juca în grupa 2 a Ligii Campionilor, în deplasare, cu Krim Ljubljana (duminică), iar HC Zalău va juca ambele manşe din optimile Cupei EHF, pe teren propriu, cu portughezele de la Juve Lis (sâmbătă şi duminică).
Etapa a 13-a este programată în 10 februarie, dar meciul dintre Corona Braşov şi Dunărea Brăila se va disputa cu o zi mai devreme, iar cel dintre HCM Roman şi Oltchim, în 21 februarie.
Marcatoare:
Oltchim - Nechita 7 goluri, Barbosa 6, Bulatovici 4, Curea 4, Meiroşu 3 (foto), Brădeanu 2, Stanca 2, Managarova 1
HC Zalău - Varga 8 goluri, Bădiţă 4, Pintea 3, Tănăsie 3, Szucs 2, Pera 1, Şomoi 1, Ţurcaş 1, Beşe 1.
Partida a fost amânată din cauză că Oltchim a jucat la data oficială, duminică, în Liga Campionilor.
Cu victoria de azi, formaţia vâlceană acumulează 22 de puncte şi rămâne lider al Ligii Naţionale, în timp ce HC Zalău se află pe locul 4 (12).