M-a amuzat săptămâna trecută un articol-pamflet de pe Hotnews care împacheta mesajul populist şi apelurile de nu vinde activele valoroase din economie practicate de fosta Opoziţie la începutul anului trecut într-un protest indignat după ultimele decizii ale Guvernului Ponta. Dacă vă amintiţi, moţiunea care a trântit Guverul Ungureanu se intitula “Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată! şi ataca cu un populism grobian tentativa (eşuată) de privatizare a CupruMin, atitudinea mai degrabă favorabilă exploatării gazelor de şist şi aurului de la Roşia Montana sau vânzarea unui pachet minoritar suplimentar de la Transelectrica şi de la alte companii din energie (în cazul Translectrica se reproşa ca preţul este inferior celui din oferta publică din 2006, deşi compania trecuse între timp de la un profit consistent la o pierdere mai greu de digerat).

După ce orice privatizare sau subiect sensibil legat de locurile de muncă la stat au fost îngheţate în 2012, an electoral, iată că Guvernul s-a angajat recent ca până în iulie să recupereze terenul pierdut şi să vândă acţiuni la Transgaz (nu ratăm oportunitatea gazelor din Marea Neagră, cum s-a invocat anul trecut la amânarea ofertei secundare?), Romgaz, integral CFR Marfă (nu mai e societate strategică?), complexele energetice, etc. În plus, exploatarea gazelor de şist nu mai sună rău pentru Premier iar la Roşia Montana…riscăm să ne dea în judecată investitorul plicitisit de aşteptare, deci trebuie făcut ceva.

De ce atâtea cedări surprinzătoare având în vedere discursul practicat cu mai puţin de un an în urmă? Autorităţile, devenite brusc “responsabile” la trecerea din opoziţie la putere, arată cu degetul spre FMI. Ei ne obligă, nu avem ce face, noi am vrea dar nu se poate. De ce ţin atât de mult politicienii, indiferent de culoare, la relaţia cu FMI?

Cel mai la îndemână răspuns este că FMI asigură un s