Tribunalul Comercial Cluj a admis, miercuri, cererea privind începerea procedurii de insolvenţă a SC Fotbal Cluj Universitatea Cluj SA, societatea care administrează gruparea din Liga I.
Potrivit site-ului stiridesport.ro, judecătorul sindic Claudiu Gligan a decis ca SC FC Universitatea SA să intre în procedură de insolvenţă numind ca administrator judiciar firma Global Money Recovery Oradea.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj, Flavius Moţu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Tribunalul Comercial Cluj a decis, miercuri, deschiderea procedurii insolvenţei, sentinţa nefiind definitivă.
"Tribunalul Comercial Cluj a decis deschiderea procedurii insolvenţei în cazul SC FC Universitatea Cluj SA, la cererea debitoarei. Sentinţa poate fi atacată în şapte zile de la comunicare, un eventual recurs urmând să se judece la Curtea de Apel Cluj", a spus Moţu.
Gruparea din Liga I are conturile blocate de ANAF din 1 august 2012 şi are sechestru asigurator pe banii din drepturile de televiziune, în valoare de 1.040.000 de euro, ce ar trebui să îi încaseze la 20 februarie 2013.
Clubul condus de Ioan Mărginean solicitase Tribunalului Cluj Comercial, la 3 ianuarie, începerea procedurii de insolvenţă a SC Fotbal Cluj Universitatea Cluj SA.
O altă cerere privind deschiderea procedurii de insolvenţă a fost depusă şi de societatea de securitate şi pază SC Scutul Negru SRL, care solicită recuperarea unei datorii de 180.000 de lei, primul termen de prezentare fiind programat la 13 februarie la Judecătoria Cluj Napoca.
Gruparea ardeleană are datorii de aproximativ 30 de milioane de lei. Universitatea Cluj este al treilea club din Liga I intră în insolvenţă după FC Rapid şi Gloria Bistriţa, grupări ale căror cereri de reorganizare au fost aprobate de instanţe.
Daniel Ştefănică, avocatul lui Ioan Mărginean şi Florian Walte