„Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului”, scria marele filosof polonez Leszek Kolakowski. Sursa: Codrin Prisecaru
Joseph Goebbels, ministrul naţional-socialist al propagandei, ştia că repetarea maniacală a unei minciuni duce la credibilizarea ei. Este ceea ce se petrece zilnic, cu o insistenţă năucitoare, în universul întors pe dos al „Antenelor”. Mai ales acum, când patronul trăieşte momente de angoasă şi panică. Dl. Felix ştie că, de data aceasta, gluma s-a îngroşat până la punctul în care poate deveni sentinţă. Cazurile Năstase, Vântu şi Copos sunt instructive.
Propaganda zămisleşte o supra-realitate care sufocă evidenţele, le transformă în opusul lor. Propaganda nu operează cu adevăruri factuale, ci cu stereotipuri, himere, mituri şi fabricaţii. Un sociolog rus emigrat în Franţa după luarea puterii de către bolşevici, Serge (Serghei) Tchakotine, a scris o carte cu un titlu care captează condiţionarea individului prin aceste mecanisme: „Violul mulţimilor prin propagandă politică”.
Propaganda videază cuvintele de semnificaţiile lor originare, le atribuie sensuri opuse celor reale. Bezna devine lumină, noaptea devine zi, temniţa devine o staţiune balneo- climaterică, securistul devine un cetăţean onorabil, „stâlp al societăţii”, precum ex-securistul Bejan din filmul lui Corneliu Porumboiu, „A fost sau n-a fost?” Un profesor de la Universitatea Columbia, Seweryn Bialer, sovietolog de prim rang, ţinea în anii 70 un curs în care deconstruia limbajul totalitar de tip sovietic. De cate ori un editorial din „Pravda” începea cu cuvintele „După cum se ştie”, însemna că urmează o cotitura radicală în linia partidului. Limba de lemn este instrumentul acestei programări mentale, al anihilării gândirii autonome. Prin propagandă se construiesc inamicii şi se obţine falsa fericire a sclavilor.
La fel, dl. Dan Voiculescu ne asigură acum că a demision
