387 de societăţi se află în procedura de insolvenţă, aşa că datoria lor de 22 milioane lei va fi greu de încasat de către municipalitate Veniturile de la persoanele fizice şi juridice sau ridicat anul trecut la 65% din obligaţiile stabilite u amenzile şi firmele insolvenţă trag în jos bugetul oraşului u 4.058 persoane fizice şi juridice au debite la Primărie
Gradul de colectare a taxelor şi impozitelor în municipiul Focşani a fost în 2012 doar de 65,43% la persoanele fizice. Dacă nu luăm în considerare amenzile, care sunt practic imposibil de încasat în întregime, atunci procentul creşte la 77%. Astfel, nivelul dărilor pentru anul trecut se ridică la 14,1 milioane lei, din care s-au încasat 8,2 milioane lei, restanţele fiind de 5,8 milioane lei. Din totalul datoriilor, 2,4 milioane lei reprezintă amenzi de circulaţie, iar alte amenzi înseamnă 33.005 lei. “Munca este complexă, iar personalul destul de mic. Avem doar cinci oameni care se ocupă de colectarea taxelor şi impozitelor de la cetăţeni. (...) Doar 22 de persoane datorează 1.615.243 lei, bani care nu vor fi niciodată recuperaţi”, a declarat Meluş Nazaru, şef Serviciu Impozite şi Taxe Locale. La persoanele juridice gradul de încasare a fost tot de 65%, din 21,2 milioane lei încasandu-se 13,8 milioane lei. La acest procent mic s-a ajuns deoarece firmele în insolvenţă au datorii foarte mari la bugetul local, din care doar foarte puţin va fi recuperat. Potrivit situaţiei prezentate ieri de Meluş Nazaru, din restanţele de 25,8 milioane lei datand din perioada 2007 – 2011, anul trecut s-au încasat doar 2 milioane lei. Nu mai puţin de 387 de societăţi se află în procedura de insolvenţă, debitele restante ale acestora ridicanduse la 22 milioane lei. “Pe parcursul anului 2012 serviciul impozite şi taxe a emis somaţii şi titluri executorii către un număr de 4.058 persoane fizice şi juridice, pentru un cuantum de 29.