Cei care nu s-au săturat încă de iarnă au un motiv în plus să se bucure de anotimpul alb. Primăriile din Arieşeni şi Nucet vor organiza, în două săptămâni consecutive, câte o ediţie a "Serbărilor Zăpezii", fiecare pe pârtia care o are în "parohie".
Dacă bihorenii nu au stabilit încă un program clar, Primăria Arieşeni a pregătit deja focuri de artificii, concerte, dar şi concursuri, inclusiv pentru îndrăgostiţi.
Party în zăpadă
Chiar dacă vacanţele s-au încheiat demult, în luna februarie orădenii pot să "fugă" din nou la munte, căci în weekendurile 8-10 februarie şi 15-17 februarie primăriile Arieşeni, respectiv Nucet, organizează două ediţii separate ale "Serbărilor Zăpezii", lucru care se întâmplă de trei ani încoace, de când şi comuna bihoreană şi-a inaugurat propriul complex de schi.
Serbările organizate în Arieşeni vor începe vineri, 8 februarie, de la ora 18, când, după ce-şi vor fi încercat schiurile, turiştii vor putea bea un vin fiert ascultând recitalul trupei etno "Românaşii", iar apoi mixurile făcute de DJ Jungle. Sâmbătă, participanţii vor fi provocaţi la concursuri pentru a-şi demonstra îndemânarea, în schimbul unor premii simbolice. De la ora 11 sunt programate aruncări cu obiecte, de la ora 11.40 va începe concursul de aruncări cu bulgări de zăpadă la ţintă, iar de la ora 14 cei mai temerari sunt provocaţi la hochei pe zăpadă.
Torţe şi artificii
Mai interesantă se anunţă, însă, a doua parte a zilei, căci, la ora 17, la pârtiile Vârtop vor începe concertele. Organizatorii vor aduce în faţa spectatorilor artişti şi trupe care abordează diferite genuri muzicale. Primii care vor urca pe scenă sunt cântăreţii de muzică populară Aurora şi Săndel Mihai, urmaţi de trupa etno "Hangiţele". Turiştilor le vor cânta apoi Keo şi trupa Skizzo Skillz, care a înregistrat un mare succes pe piaţa muzicală din România anul trecut, când