Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sportivii ruşii se antrenează la Cheile Grădiştei

Publicat in Brasovul Tau, miercuri 6 februarie 2013 ·

Cu 11 zile înainte de debutul oficial al Festivalului Olimpic al Tineretului European, baza de la Cheile Grădiştei a fost luată cu asalt de sportivii care se pregătesc pentru FOTE. Loturile de biatlon ale României şi Rusiei au fost cele mai grăbite şi şi-au stabilit deja cartierul general la singura bază privată de biatlon din lume. Peisajul superb i-a vrăjit de la început pe ruşi care au spus că au mai văzut aşa ceva doar în Elveţia. „Este o bază de nivel mondial. Este foarte frumos aici la Cheile Grădiştei şi ne putem pregăti în condiţii excelente. Ne dorim să avem o comportere cât mai bună la acest Festival al Tineretului European şi vrem să câştigăm cel puţin o medalie la biatlon”, a spus antrenorul lotului de biatlon al Rusiei, Alexander Suslof. „Pentru mine este o onoare să pot concura alături de cei mai buni tineri biatlonişti din Europa. Baza de aici este superbă. Noi în Rusia nu avem un astfel de peisaj. În plus este mult mai cald decât la noi acasă şi asta face ca antrenamentele să fie mai uşoare. Îmi doresc să câştig o medalie la acest concurs”, a spus şi Nastia Tomaschova, una dintre biatlonistele din lotul Rusiei.

Vor să-l viziteze pe Dracula. Sportivii din Rusia cunosc foarte bine legenda contelui Dracula şi, aflându-se atât de aproape de castelul personajului făcut celebru de Bram Stoker, nu vor scăpa ocazia să-l viziteze. „Toţi copiii din Rusia învaţă despre legenda contelui Dracula. Nu îmi este frică, pentru că este vorba doar despre o legendă. Mă bucur că am avut posibilitatea să ajung aici în România şi cu siguranţă nu voi rata şansa de a vizita castelul lui Dracula. Când voi ajunge acasă toată lumea mă va întreba cum este acest castel”, ne-a declarat Nastia Tomaschova.

Românii cot la cot cu ruşii. Fetele şi băieţii din lotul României s-au antrenat cot la cot cu sportivii din Rusia şi chiar dacă au fost foarte concentraţi la antrename

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 44 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°