Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU: Români, vi se pregăteşte ceva: Constituţia Penalilor din USL!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 februarie 2013 ·

Poate şi pentru că se numără printre puţini jurnalişti care au crezut c-ar trebui să citească Raportul MCV, înainte de a scrie despre el, Andreea Pora e cea care a remarcat prima (şi singura) drept punct central al Documentului Recomandările privind Revizuirea Constituţiei de către USL:

„În perioada premergătoare alegerilor a existat, de asemenea, o discuţie cu privire la o posibilă modificare a Constituţiei. Este important ca procesul de reformă constituţională să se deruleze în condiţii de respectare deplină a valorilor fundamentale, cum ar fi respectarea statului de drept şi a separării puterilor. Aceasta include respectarea în continuare a Curţii Constituţionale în calitatea sa de garant al supremaţiei legii fundamentale, precum şi independenţa şi stabilitatea instituţiilor judiciare, inclusiv a organelor de urmărire penală. Este, de asemenea, important ca dezbaterii cu privire la eventualele reforme să i se acorde suficient timp şi un caracter suficient de deschis pentru a se putea ajunge prin procedura constituţională corespunzătoare la cel mai larg consens posibil. În acest context este, de asemenea, esenţial să se dea asigurări instituţiilor judiciare cu privire la faptul că le este garantată independenţa şi să se evite speculaţiile care generează un climat de stabilitate“.

Raportul MCV suplimentar a fost dat publicităţii în ziua de 30 ianuarie 2013. Aşa se explică de ce el se referă la „o posibilă modificare a Constituţiei“, cînd pe plaiurile regimului de democrație populară procesul de Revizuire a Constituţiei a debutat deja, marți, 5 februarie 2013. A fost numit un preşedinte al Comisiei de revizuire, în persoana lui Crin Antonescu şi a fost stabilit chiar şi un Program, potrivit căruia Referendumul va avea loc în septembrie 2013.

Din cîte se vede, Comisia Europeană găseşte de cuviinţă să facă Recomandări atît în ce priveşt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°