Fostul prim-ministru Emil Boc consideră propunerea lui Crin Antonescu pentru funcţia de şef al comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei o greşeală. Referendumul pentru revizuirea Constitutiei va avea loc în septembrie.
"Este prima dată în istoria revizuirii Constituţiei din istoria europeană când un preşedinte de comisie nu are nicio tangenţă cu domeniul constituţional. Simplu fapt că temporar ocupă scaunul de preşedinte al Senatului în calitatea de om politic nu are nicio legătură cu calitata de om politic. Funcţia trebuie să fie specială şi trebuie să fie capabil să facă o incursiune în dreptul comparat pentru a propune soluţii pentru România", a declarat Emil Boc.
Liderul PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a reacţionat la aceste declaraţii şi spune că preşedintele PNL poate conduce cu succes Comisia de modificare a Constituţie, precizând că acesta deţine toate atuurile care îl recomandă pentru această poziţie.
„Crin Antonescu are tripla calitate – aceea de preşedinte al Senatului, preşedinte PNL şi viitor candidat la preşedinţia României - şi nu are nevoie să fie jurist ca să poată coordona, cu bun simţ, nişte specialişti în domeniu şi să poată stabili linia directoare a Legii fundamentale. Experienţa sa vastă – dobândită inclusiv în perioada în care a fost Preşedinte interimar al ţării – îi conferă statura necesară pentru a putea pune în matrice textele pe care le vor elabora specialiştii şi tehnocraţii din domeniu, care vor face parte din această comisie”, a arătat Marius Nicoară.
Liderul PNL Cluj a mai spus că fostul premier, Emil Boc, nu este în postura de a critica pregătirea lui Crin Antonescu. „După ce şi-a picat toate examenele în ceea ce priveşte dreptul constituţional – am văzut câte legi şi ordonanţe neconstituţionale a emis Guvernul pe care l-a condus -, domnul Boc nu mai are niciun drept să-şi dea cu părerea des